La data de 3.01.2013, în jurul orei 7.55, prin ,,S.N.U.A.U. 112”, Andrei B., de 28 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras din autoutilitară un aparat GPS.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a constatat că Andrei B., în data de 2.01. a.c., în jurul orei 16, a parcat maşina în faţa unui bloc de pe strada Castanilor din municipiul Suceava, la bord având montată staţie emisie-recepţie, radio cu CD, iar în torpedou, un aparat ,,GPS”.
În data de 3.01.2013, în jurul orei 8, a venit la autoutilitară, ocazie cu care a constatat că geamul deflector de la portiera dreapta faţă este spart, uşa descuiată, iar din torpedou lipseşte aparatul ,,GPS”, în valoare de aproximativ 600 lei.
De asemenea, tot în data de 3.01. a.c., la ora 12.04, prin ,,S.N.U.A.U. 112”, Ion A., de 33 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că persoane necunoscute au sustras dintr-o autoutilitară, parcată în faţa unui bloc de pe strada Gavril Tudoraş, staţia de emisie-recepţie şi un port-document cu acte.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului, în valoare de aproximativ 600 lei.