Timp de câteva zile România s-a transformat într-un tam tam naţional cu titlul generic “Sergiu Nicolăescu”. Liniştea de după sărbătorile de iarnă a fost tulburată nu de vreun scandal politic, nu de vreo arestare a vreunui corupt, ci de momentul în care regizorul Sergiu Nicolăescu a trecut în nefiinţă sau la la cele veşnice, şi aici părerile fiind împărţite. Televiziunile au lăsat grila de programe deoparte şi au început ba să se întreacă în a difuza filmele regizorului, ba să transmită imagini de la momentul încinerării, cu tot felul de invitaţi în studio care comentau minut cu minut ultimele momente ale lui Seergiu Nicolăescu . De la oameni politici, la analişti, oameni de cultură, actori, psihologi, preoţi, toţi au apărut la TV să-şi dea cu părerea despre cum a părăsit această lume regizorul Sergiu Nicolăescu. Unii l-au criticat, alţii i-au elogiat activitatea cinematografică, fiecare exprimându-şi părerea pro sau contra asupra deciziei ca regizorul să fie incinerat şi nu îngropat. Alţii au arătat cu degetul Patriarhia Română pentru modul în care s-a comportat vizavi de acest moment. Peste toate acestea televiziunile s-au întrecut care să fie mai OTV-istă decât cealaltă intrând efectiv cu bocancii plini cu noroi în viaţa regizorului . Nici vocea strâzii nu s-a lăsat mai prejos de s-a ajuns până acolo încât să se strige “Ruşine” în momentul în care familia regizorului ieşea de la incinerare mai ceva ca la un miting de protest sau un meci de fotbal. Iată că moartea unui regizor, unul destul de prolific având în vedere numărul flmelor care le-a făcut, s-a transformat într-un circ naţional care a lăsat un gust amar în mentalul multora asupra condiţiei noastre de oameni. Din păcate după sărbătoarea Naşterii şi înainte de cea a Botezului asistăm la “incinerarea” bunului simţ , care a ajuns să fie doar un fleac, şi acela ciuruit cu nonşalanţă.

Timp de câte