Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne indreptam catre un nou razboi rece?

Publicat in Corect News, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Vladimir Putin a initiat si promulgat o lege care, practic, ar trebui sa ne demonstreze ca ne indreptam catre un nou razboi rece. Este vorba despre un act normativ care interzice, incepand cu 01 ianuarie 2013, infierea copiilor din Rusia de catre cetatenii americani.

Este adevarat ca anul trecut au fost facute aproximativ 1000 de astfel de adoptii, insa, la o populatie a Rusiei de aproximativ 150 de milioane de persoane, nu ne regasim in fata unei cifre alarmante.

Explicatia acestui gest al “tarului” rus vine in contextul in care Rusia si China duc “batalia” finala, cu SUA si cu Uniunea Europeana, pe tema Siriei. Cunoastem ,sau cine nu stia afla acum, ca primele doua mari puteri incearca, chiar de mai multa vreme, adica cam de la izbucnirea confictului intern de la Damasc, sa contrabalanseze avantajul pe care americanii si europenii l-au luat in lupta “surda” pentru hegemonia mondiala. La un moment dat, se parea ca partenerii nostri din NATO au punctat decisiv, prin luarea unor masuri care au condus la caderea unor regimuri pe care si rusii si chinezii le susutineau. Este vorba despre Irak, Egipt, sau Libia si daca ar fi urmat si Siria, in ciuda opozitiei manifestate de catre rusi si chinezi, era clar care era forta care stabileste noua ordine planetara.

In aceste conditii, China si Rusia nu au avut de ales decat sa dea un ultimatum prin care sa arate ca nu mai sunt dispuse sa accepte nici un compromis si ca actualul regim sirian nu poate fi inlaturat fara acceptul lor expres, asa cum se intamplase cu statele pe care le-am mentionat mai devreme. Urmatoarele doua luni sunt esentiale si in acest interval de timp se va transa mult mai mut decat soarta Siriei.

O astfel de lege prin care se arata, cu subiect si predicat, ca doar americanilor li se aplica interdictia de-a mai adopta copii din Rusia, vine exact in contextul in care, indiferent de ci

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Lucrări în București: Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale

Mediafax acum 15 minute
„Așa cum mi-am asumat la preluarea mandatului, prioritizez lucrările esențiale pentru București: 3 dintre cele mai circulate pasaje și poduri din București intră în reabilitare. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a lansat în SEAP proc

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

ANRE: Companiile care cumpără energie electrică acum, cu livrare în viitor, vor fi obligate să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin prin care cumpărătorii de energie electrică vor fi obligaţi să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate pe

Comisia Europeană prezintă propunerea de buget pe termen lung al Uniunii Europene

Adevarul acum 7 minute
Miercuri, 16 iulie, comisarul european Piotr Serafin va prezenta deputaților din Comisia Parlamentului European (PE) pentru Bugete, propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe termen lung al UE.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°