​Am citit textul despre incinerare aparut in Adevarul, semnat de preotul Eugen Tanasescu. M-au indispus si amuzat in egala masura argumentele autorului. In primul rand, titlul este unul mai degraba senzationalist: chestiunea sinuciderii e tratata foarte scurt si neconvingator in text. Sarim deci peste "masura" tangentialitatii dintre incinerare si sinucidere.

Domnul Tanasescu pare sa le gaseasca un numitor comun in jurul "nihilismului", considerand ca a vrea sa fii incinerat este o negare a acestei lumi pentru ca nu vrei sa-ti lasi oasele in pamant. In logica asta si faptul ca aruncam unghiile taiate sau parul tuns este tot o forma de nihilism.

Textul are 5 argumente impotriva incinerarii:

1. „…pamant esti si in pamant te vei intoarce” - e luat ca indicare a necesitatii inmormantarii. Spusa e considerata o porunca. De fapt, in context biblic nu e o porunca ci o pedeapsa ca urmare a caderii din Paradis. Asadar, nu e o chestiune de vointa treaba cu "intoarcerea in pamant". Indiferent ca suntem arsi pe rug ca Giordano Bruno sau martirii crestini, ca murim pasnic si suntem ingropati cum crede biserica (ortodoxa) ca se cuvine, ca sfarsim gazati si aruncati in gropi comune precum evreii in Holocaust sau ca, in viitor, ne vom gasi sfarsitul in cine stie ce colt al Universului, e tot moarte si, pana una alta, ne vom supune ei. Pentru informarea parintelui, chiar si cenusa risipita printre nori sau intr-un lac tot "in pamant" ajunge. E o chestiune numita gravitatie care ajuta la treaba asta, printre multe alte forte si fenomene.

2. "Arderea inseamna devalorizare" - un excelent exemplu de selectie a unui sens care ne convine si de ignorare a altora. Sigur, cand ardem gunoaie (cum zice chiar parintele) evident ca le "devalorizam". Dar nu ardem lucruri numai din acest motiv. Flacara unei lumanari este un simbol al sufletului si al lip