Aclamatul regizor Ang Lee nu neglijează semnificaţiile filozofice ale romanului „Viaţa lui Pi“, de Yann Martel, într-o ecranizare de o mare spectaculozitate vizuală.
Probabil, nu se putea găsi un regizor mai potrivit decât taiwanezul Ang Lee (58 de ani) pentru a transpune în imagini acest roman considerat de cei mai mulţi neecranizabil, în primul rând din cauza acţiunii sale (aparent) complet necinematografice.
Un băiat şi un tigru, naufragiaţi împreună pe o barcă în mijlocul oceanului, sunt osândiţi să împartă acelaşi spaţiu redus timp de zile, săptămâni şi luni nesfârşite.
Rezultatul final – filmul „Viaţa lui Pi“ – are tot ceea ce te-ai putea aştepta de la un film de Ang Lee, tot ceea ce face farmecul atât de special al acestui regizor, unul dintre cei mai mari din cinemaul contemporan (şi, am putea spune, încă ceva în plus).
Un om care a înţeles trei continente
„Viaţa lui Pi“ este cel de-al treisprezecelea film care poartă semnătura regizorului. Lee este atât de personal şi atât de aclamat pentru că, în primul rând, este un fin maestru al descrierii relaţiilor interumane.
O dovedesc drame/comedii ca „Ospăţul de nuntă“ („The Wedding Banquet“, 1993), „Ingredientele vieţii“ („Eat Drink Man Woman“, 1994) sau „Raţiune şi simţire“, după Jane Austen („Sense and Sensibility“, 1995). Lor li se adaugă „Furtuna de gheaţă“ („The Ice Storm“, 1997, un film în care Ang Lee vorbeşte despre familia americană post-hippie) şi, mai ales, controversatul „Brokeback Mountain -- O iubire secretă“ („Brokeback Mountain“), realizat în 2005, o elegie gay plasată în lumea văcarilor din America profundă.
Totodată, Ang Lee este un cineast cu un pronunţat simţ al vizualului, cu o acută dimensiune a frumuseţii plastice în toate filmele sale. Cel mai clar exemplu este şi cel mai neglijat film al său: „Hulk“, din 2003, uimitoare transpunere a benzilo
