Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prezentatoarea Andreea Chirvasiu, cu câteva luni înainte de a muri: „Ceea ce se întâmplă cu mine în ultimul timp nu este ceva obişnuit”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

La numai 32 de ani, realizatoarea TV Andreea Chirvasiu, „practician în terapia cu Îngeri”, a părăsit cele lumeşti pentru „un loc desăvârşit, unde este multă linişte, unde oamenii nu au apucat să facă prea mult mizerie”.

Psiholog de meserie, Andreea Chirvasiu se prezenta drept „practician în terapia cu Îngeri”, oferind prin intermediul blogului său, dar şi a altor site-uri, „răspunsuri la întrebări cu ajutorul Arhanghelilor şi Îngerilor“.

„Cine sunt Îngerii?”, se întreba retoric prezentatoarea în urmă cu doi ani. „Îmi vine în cap această întrebare în mod obsesiv şi mai cu seamă din perioada Sărbătorilor, când i-am simţit atât de aproape de mine”, scria prezentatoarea pe blogul ei în ianuarie 2011.

Fiind într-o permanentă armonie cu lumea spirituală, realizatoarea TV definea îngerii nu drept „nişte creaturi înaripate, „iradiind de lumină”, ci ca „persoane întâlnite aparent întâmplător într-un moment al vieţii”. „Am convingerea, mai mult ca niciodată, că Îngerul meu Păzitor este o fiinţă, o fiinţă din carne şi oase, chiar dacă ulterior a dispărut în mod misterios. Ne-am intersectat drumul, iar înainte de a pleca au rostit acele cuvinte potrivite astfel încât ne-a luminat şi ne-a modificat profund viaţa şi sensul ei”, afirma cu tărie prezentatoarea TV în urmă cu doi ani.

În iunie 2011, Chirvasiu scria pe blog: „Astăzi vreau să scriu pe blog despre Cer, Luna, Stele. De ce? Pentru că mi se pare un loc desăvârşit. Un loc unde este multă linişte, unde nu este aglomeraţie, un loc unde oamenii nu au apucat să facă prea mult mizerie”.

Bolnavă cu inima de mai mult timp, Andreea Chirvasiu lasă în urmă o mamă îndurerată, în braţele căreia a şi murit, însă se îndreaptă spre o lume care îi este familiară. „Iubesc Cerul pentru că este frumos, pentru că niciodată nu este la fel, şi am încercat să îl surprind de mii şi mii de ori. Cerul este un loc unic, m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 35 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 40 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°