Emanoil Bucuța, reputat scriitor şi biolog, povesteşte, într-un număr vechi al unei reviste, despre oltenii de peste Dunăre din anul 1923

În acel număr al Arhivelor Olteniei, în regim de colaborare, Emanoil Bucuţa le spunea cititorilor despre identitatea, numărul şi poveştile oltenilor de dincolo de graniţă. „Peste Dunăre se găsesc olteni în mai multe locuri. Sunt mulţi, poate o sută de mii în Serbia, restul tot de-acolo, din Craina, fiind bănăţeni, şi sunt mai puţini încoace de Lom, spre Nicopole, pe la Rahova şi ‘mprejur. Vom spune câteva cuvinte despre cei din judeţul Vidinului, aşezaţi la mijloc între aceste grupe, întrerupţi faţă de cea deadoua, dar lipiţi şi prelungind pe cea dintâi“.

Bănăţenii şi oltenii, diferiţi

Văzuse locurile, intrase în sate şi stătuse de vorbă cu oamenii, pe parcursul a trei călătorii. „Alţi călători români, cari să fi lăsat ceva scris, nu cunoaştem. [...] Românii se întind în acest frumos şi bogat judeţ al Bulgariei mai mult decât oltenii“. Harta publicată alături de articol cuprindea satele olteneşti, „cu câteva din ale celorlalţi dela Apus şi Miazăzi. Sunt aproape douăzeci. [...] Ceilalţi români, cu aproape tot atâtea sate şi ei, dar mai sărace în oameni, pentru că sunt şi cocoţate prin plaiuri mai sărace, s’au scurs încoace dinspre Serbia. Sunt bănăţeni, şi se deosebesc de olteni, în graiu, în port, în datini şi îndeletniri. Bănăţenii locuesc pădurea; oltenii, câmpul şi valea, fără copaci, dar acoperite de grâne şi de vii. Fiecare vorbeşte încă nestricat graiul de acasă“.

Călătorul care intra prin Vidin în acel lung dreptunghi de pământ fără ape, „şes pe jumătate gurguiat de stânci pe alocuri, cu latura dunăreană de vre-o 35 km şi cu cea scurtă de 10-12, crede că n’a părăsit încă Oltenia. Cel care intră pe linia Timocului, nici nu bagă de seamă că a ieşit din Serbia şi a pătruns într-o nouă ţară