Reuşim aproape cu prilejul oricărui eveniment important să declanşăm isterii naţionale inutile şi penibile. Apoi, preocupaţi cu circul, uităm din vedere esenţialul.

Moartea lui Sergiu Nicolaescu a stârnit istericale care demonstrează că suntem un popor aflat încă în drum spre civilizaţie. Exacerbarea şi încăierarea sunt apoteotice în momentele cele mai nepotrivite, expunând atitudini din cele mai înapoiate.

Prinşi în ceaţa unui moment emoţionant, prea mulţi dintre cei care s-au grăbit să se isterizeze după moartea lui Sergiu Nicolaescu au amestecat lucruri care nu trebuie amestecate, tocmai pentru a păstra o atmosferă cât de cât civilizată. Alţii s-au grăbit să exagereze la fel de nociv.

Activitatea profesională a unei persoane publice este normal să fie discutată. Moartea unei personalităţi este un moment în care întreaga viaţă publică ajunge în discuţie. La noi discuţia s-a purtat însă de pe poziţii prea agresive. Multora le plac filmele lui Sergiu Nicolaescu. Sunt însă şi voci care au multe să-i reproşeze şi asta e normal. Anormal este să se ajungă la încăierare.

Cei pentru care Sergiu Nicolaescu e un idol trebuie să înţeleagă că e normal să existe voci care să-l critice. Sergiu Nicolaescu a ajuns mare într-un regim care nu te lăsa să ajungi mare, dacă nu-i serveai total interesele. Este normal ca acum să existe discuţii pe această temă. Nu trebuie să facă nimeni crize de nervi, dacă aude pe altcineva ridicând în dezbatere astfel de lucruri.

De partea cealaltă, mulţi dintre cei care s-au grăbit să arunce cu cele mai dure cuvinte ar fi trebuit să înţeleagă că toate se fac la timpul lor şi că imediat după moartea cuiva nu e potrivit să-l ataci foarte agresiv. Stârneşti un val inutil de furie din partea unor oameni care nu pot înţelege că toate statuile zeilor sunt umplute cu paie şi că în spatele fiecărei figu