A apăsat prea tare pedala de acceleraţie fără să ia în seamă riscurile şi s-a răsturnat cu maşina. Este cazul unui vitezoman de 34 de ani din Târgu-Jiu care a ajuns la spital în urma accidentului provocat de propria sa inconştienţă. Evenimentul rutier a avut loc pe Calea Severinului din Târgu-Jiu, unde din cauza vitezei excesive, conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
„În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a conducătorului auto, care se afla singur în autoturism. Acesta a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat George Neagoe, ofiţer de presă IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.