Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape toate estimările de pe Wall Street privind piaţa financiară au fost eronate în 2012

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Aproape toate estimările de pe Wall Street privind evoluţia pieţei financiare în 2012 au fost eronate, pornind de la anticiparea prăbuşirii Europei de către John Paulson şi până la avertismentul Morgan Stanley privind un declin al acţiunilor americane.

Paulson, care administrează fonduri de hedging cu active de 19 miliarde de dolari, a afirmat că zona euro se va destrăma şi a pariat împotriva obligaţiunilor suverane din regiune, relatează Bloomberg.

Morgan Stanley a prognozat că indicele Standard&Poor’s 500 va scădea cu 7% în 2012, în timp ce Credit Suisse a estimat că vor avea loc fluctuaţii mari ale preţurilor acţiunilor.

Toate aceste proiecţii s-au dovedit a fi eronate, iar investitorii ar fi făcut bine să îl asculte pe directorul general al Goldman Sachs, Lloyd C. Blankfein, care a spus că cel mai mare risc este să fii prea pesimist.

Prognozele greşite arată că şi cele mai mari bănci şi cei mai de succes investitori nu au reuşit să anticipeze cum vor fi influenţate pieţele de acţiunile întreprinse de guverne.

Măsurile de stimulare fără precedent ale băncilor centrale din Statele Unite şi Europa au dus la creşterea cu 16% a indicelui Standard&Poor’s 500, incluzând dividendele, în timp ce un indice privind volatilitatea calculat de Chicago Board Options Exchange a scăzut cu 23%.

Investitorii în obligaţiuni guvernamentale elene au câştigat 78%, chiar dacă Warren Buffett le-a calificat drept “periculoase”.

“Au dat prea multă atenţie temerilor de moment. Au fost îngrijoraţi de un guvern disfuncţional în SUA, de un cutremur în zona euro şi de o implozie a Greciei şi Portugaliei”, a spus Jeffrey Saut, manager de fonduri la Raymond James & Associates în St Petersburg, Florida.

În loc să se uite la ce este în jur, investitorii au permis ca temerile provocate de evenimentele macroeconomice să le influenţeze percepţia, a a

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 53 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 42 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°