O femeie din comuna Pufeşti a fost lovită de o maşină, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Republicii din Adjud. Poliţiştii care au efectuat cercetări la locul accidentului au stabilit că Alexandru C., de 37 de ani, din Braşov, în timp ce conducea o autoutilitară Mercedes, la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada Gării nu i-a acordat prioritate de trecere Mărioarei M., de 70 de ani, din comuna Pufeşti, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma accidentului, femeia a fost rănită uşor. Ea a ajuns la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, iar şoferul neatent la poliţie pentru a fi audiat. Totodată, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În funcţie de rezultatele anchetei şi de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru refacere, ei vor lua măsurile care se impun, potrivit legii.
O femeie din comuna Pufeşti a fost lovită de o maşină, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Republicii din Adjud. Poliţiştii care au efectuat cercetări la locul accidentului au stabilit că Alexandru C., de 37 de ani, din Braşov, în timp ce conducea o autoutilitară Mercedes, la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada Gării nu i-a acordat prioritate de trecere Mărioarei M., de 70 de ani, din comuna Pufeşti, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma accidentului, femeia a fost rănită uşor. Ea a ajuns la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, iar şoferul neatent la poliţie pentru a fi audiat. Totodată, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negat