Luni, FIFA premiază cel mai bun fotbalist din 2012. Nimeni n-o să vorbească despre monştrii din fotbalul clonat al federalilor supremi: hidra dopajului, globalizarea cu Bentley-ul în Somalia, harta de răni a pariurilor.

Messi, Ronaldo, Iniesta. Jurnaliştii de la France Football, selecţionerii şi căpitanii “naţionalelor” lumii au votat deja. Argentinianul pare să se îndrepte spre al patrulea trofeu. Între fotbalul în care plutesc ei, nominalizaţii, şi sportul în care ne încrîncenăm noi e o distanţă tot mai adîncă, un salt de la balet la îmbrînceală.

Dincolo de festivism, de excelenţă, de talente şi trofee, FIFA se promovează drept un corp viu, unitar, proteguitor şi eficient. Organizează şi premiază, coordonează şi dezvoltă. Un corp. În care trăiesc şi viermi, colcăie erori şi vicii. N-ar fi bine ca tocmai luni, la înmînarea Balonului de Aur, cineva de-acolo să ridice măcar sprîncenele, complice, dacă nu poate să răspundă la întrebările noastre de rumeguş?

Cînd vom admite că există aproape sigur o industrie concretă, productivă şi finanţată a dopajului şi în fotbal? Cum să credem că în ciclism se dărîmă statui, iar în atletism explodează vene, dar tocmai la fotbal, la bani mulţi şi acoperire uriaşă, fundaşii centrali intră prin alunecare purtînd nimburi, iar atacanţii marchează fluturînd straie de călugări? Iar dacă ne-am lămurit cu cîteva cazuri evidente, condamnate şi sancţionate public, să ne imaginăm că jucătorii aceia au inventat în cămara bunicilor o substanţă eficace? Nu sînt ei doar exploziile, din eroare sau din interes, ale unui cearceaf negru cu care se acoperă tot mai straşnic fotbalul?

Cînd va înceta FIFA să vîndă imaginea de apostol benevol care propovăduieşte fotbalul din Tahiti pînă la Săruleşti? De ce seamănă atîtea acţiuni cu gesturile febrile ale unui negustor care le dă muşteriilor să guste din şaorma pentru ca apoi să le-o