Şi timpul trece… Acum 20 de ani veneam în Bucureşti ca orice tânăr “cu traista în bâtă , şi viaţa nu-mi părea urâtă”. Şi partea finală nu s-a schimbat nici acum.

Să scrii pe un blog poate fi un lucru uşor sau unul foarte greu. Dacă te gândeşti că împărtăşeşti ceea ce scrii şi unei lumi virtuale, lucrurile se schimbă. Totul devine mai complicat.

Dialogul virtual poate conecta frustrări şi opinii pe care dialogul real, palpabil, nu prea e în stare să le aţâţe oricât s-ar strădui. Dar şi vorbele mari se aruncă cu un extaz în care realul păleşte. În virtual, de la înjurătură la genialitate e diferenţă doar de un click!

De la Andrei Pleşu la cel care ar vrea să fie ca domnul Pleşu e, din nou, diferenţă doar de un click! Vreau să încep anul optimist şi să vorbesc despre lucruri frumoase.

Acum 20 de ani, deveneam un spectator de teatru pasionat. Îmi place să cred că un spectator care a stat cuminte, pe scaun la marginea scenei si nu a ratat mai nimic din tot ce s-a jucat în teatrele din Bucuresti în tot acest răstimp, ar putea spune cate ceva despre ceea ce a văzut timp de 20 de ani.

Adică cam tot ce se putea vedea în Bucureşti, fie că erau spectacole din repertoriul teatrelor locale, din cadrul unor festivaluri sau producţii independente.

După 20 de ani, mă întreb şi încerc să-mi amintesc şi să ierarhizez amintirile, într-un „Top 20” al spectacolelor memorabile, nu al spectacolelor foarte bune sau bune, care au fost si ele foarte multe.

E un prilej să mă bucur încă o dată de ele, reamintindu-mi momente din acele piese si sa-mi declar public emoţia pe care mi-au produs-o atunci când le-am văzut, precum şi preţuirea pentru cei care le-au regizat.

Propun, cum am mai spus, un „Top 20” al spectacolelor memorabile pe care le-am văzut în ultimii 20 de ani. Ordinea poate fi aleatorie, dar a fost mai simplu sa grupez spectacole