Modificarea vine după ce la şedinţa de guvern din 27 decembrie 2012, Executivul a adoptat o hotărâre ce stabileşte nivelele minimale pentru taxele şi impozitele locale. Potrivit primarului Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, cum anumite impozite locale din Zalău erau sub nivelul minimal stabilit de Executiv, municipalitatea trebuie să majoreze acum aceste dări. „Se întâmplă asta pentru că noi nu am făcut deloc majorări în ultimii ani. Ajustarea pe care trebuie să o facem se aplică însă doar la impozitul pe terenuri şi clădiri perceput persoanelor fizice. Vorbim despre o majorare cu 16 la sută”, explică edilul.
El precizează că, potrivit textului hotărârii de guvern, publicată în Monitorul Oficial din 28 decembrie, consiliile locale ar fi trebuit să ajusteze nivelurile impozitelor şi taxelor locale până în 31 decembrie 2012. Cum mulţi dintre consilierii locali erau plecaţi în acel moment în vacanţă, Primăria Zalău a convocat o şedinţă în care să aprobe noile niveluri ale impozitelor şi taxelor locale abia pentru luni, 7 ianuarie 2013.
„La sfârşitul anului, am văzut o declaraţie a lui Liviu Dragnea (ministrul Administraţiei), care spunea că la începutul lui 2013 va fi emisă o ordonanţă de urgenţă prin care să se lase, totuşi, la latitudinea primarilor de comune şi oraşe stabilirea nivelului taxelor şi impozitelor locale. Aşteptăm acum să vedem dacă se va da ordonanţa. Dacă se dă, revocăm hotărârea de luni”, ne-a mai declarat primarul Radu Căpîlnaşiu.
Veste... bună: impozitele nu se majorează cu 36 la sută
Vestea bună, dacă poate fi numită aşa, este că edilii rămân consecvenţi ideii de a nu majora impozitele şi taxele locale şi cu până 20 la sută peste nivelul minimal, aşa cum le permite legea. Dacă s-ar fi prevalat şi de această oportunitate legislativă, Primăria Zalău ar fi putut majora impozitele cu 36 la sută, ceea ce ar fi fost o lovitu