Acum, la început de an, România are multe probleme de rezolvat. Există însă o urgenţă a urgenţelor: optimizarea ofertei de bunuri şi de servicii. Dacă vrem să ajungem cu bine la mal. Va fi însă nevoie de un punct de sprijin: grăbirea restructurării. Sunt analişti care gândesc că în împrejurările actuale, într-o Uniune Europeană lovită de criză, problema restructurării nu ar fi de actualitate. Ei bine, un astfel de punct de vedere nu stă în picioare. Cum să nu mai fie de actualitate problema restructurării când, referindu-ne bunăoară la nivelul ofertei interne, tocmai întârzierea reformelor structurale constituie una dintre cauzele majore ale rămânerii în urmă. Avem nevoie de restructurare pentru a îmbunătăţi oferta internă. Cantitativ şi calitativ.

Dar e posibil? Da. În două etape însă. Căci măsurile esenţiale, care să asigure plusuri de competitivitate şi eficienţă, nu vor putea fi luate imediat. Şi-atunci? Într-o primă etapă, care ar putea să cuprindă întregul an 2013, ar putea fi ambalate trei motoare: disciplina financiară, disciplina salarială şi disciplina consumului.

Abia într-o a doua etapă ar putea fi pusă în funcţiune pompa de oxigen pentru ofertă. De aici întrebarea: cine s-o facă? Statul, în primul rând. Împingând de la spate propriile companii, ca să producă mai mult şi mai bine. Câştigul ar fi imens. Ar deveni evidentă contribuţia lor la sănătatea PIB-ului. Dar tot statul este cel care poate să stimuleze producţia performantă în companiile private. Afirmaţia ar putea să şocheze. Nu mai suntem în economie de piaţă? Bineînţeles că suntem. Şi atunci, cum ar putea statul să obţină o astfel de reacţie: produse competitive, în cât mai multe companii româneşti private, care să fie căutate în ţară şi la export? Asigurând în piaţa internă un climat de raţionalitate contractuală, pe baze concurenţiale. Desigur, o astfel de apăsare pe pedala