Bătrânii cu probleme de sănătate din cartierul Bârsești, care nu au putut merge la biserică pentru a lua apă sfinţită de Bobotează, au primit o mână de ajutor de la Poliţia Locală din Târgu-Jiu. La toate bisericile din municipiu, oamenii s-au înghesuit pentru a lua agheasmă.
Zeci de persoane vârstnice, dintre care unele imobilizate, au primit apă sfințită grație polițiștilor locali. Ca în fiecare an, polițiștii au mers acasă la bătrânii neputincioși și le-au dus o sticlă cu agheasmă. În baza unor liste oferite de Direcţia de Asistenţă Socială, dar şi a monitorizărilor proprii, poliţiştii au ajuns la toţi bătrânii suferinzi şi le-au oferit apă sfinţită. „An de an le aducem bătrânilor bolnavi apă sfinţită. Sunt foarte mulţi bătrâni care nu au pe nimeni şi care se bucură că le ducem apă sfinţită. Din cauza gerului şi a stării lor de sănătate, bătrânii nu pot merge la biserică”, a spus Albert Zorzon, purtătorul de cuvânt al polițiștilor locali. „An de an îmi aduc poliţiştii locali o sticlă cu apă sfinţită. Abia îi aştept de fiecare dată. Este bine să bei o gură de agheasmă în fiecare dimineaţă ca să-ţi meargă bine toată ziua. Eu nu pot merge. Abia ies din casă, merg în două bastoane, vai de capul meu”, a spus una dintre bătrânele care a primit apă sfinţită cu ajutorul poliţiştilor.
Înghesuială mare la bisericile din municipiu
La majoritatea lăcașurilor de cult din municipiul Târgu-Jiu a fost înghesuială, cetățenii credincioși venind în număr mare la slujba de Bobotează, pentru a putea lua agheasmă. „Așa este obiceiul și vin în fiecare an. Iau apă sfințită după ce stau la slujbă. Când simt nevoia, stropesc casa sau beau în fiecare dimineață câte o gură”, a spus o tânără din cartierul CAM.
Bătrânii cu probleme de sănătate din cartierul Bârsești, care nu au putut merge la biserică pentru a lua apă sfinţită de Bobotează, au primit o