Cetăţeanul danez jefuit joi, într-un apartament din Capitală, spune că hoţii i-au furat un ceas de colecţie în valoare de aproximativ 15.000 de euro şi un inel de platină cu diamante de peste 30.000 de euro.
Bărbatul a fost duminică la Secţia 19 din Capitală, care anchetează jaful petrecut în 3 ianuarie, într-un apartament din Sectorul 5 al Capitalei.
El a declarat, la ieşirea din Secţia 19 de Poliţie, că persoanele care l-au jefuit erau mascate, îmbrăcate în negru şi s-au dat drept poliţişti în momentul în care au intrat în apartament unde acesta se afla "la un spriţ" cu prietenii lui români.
"M-au chemat la un spriţ. Apoi, doi dintre ei au plecat afară să ia ceva şi au revenit la 30 de minute, iar între timp, la 20 de minute, au venit infractorii peste noi", a precizat cetăţeanul danez.
El a precizat că se numeşte Alfred Rasmusen, are 42 de ani, a plecat din România în Danemarca de peste 20 de ani, are cetăţenie daneză şi este "ex-model".
Potrivit lui Rasmusen, jefuitorii l-au trântit pe burtă, l-au încătuşat de mâna dreaptă, de la care i-au luat ceasul, iar de la mâna stângă i-au luat inelul.
Alfred Rasmusen a mai povestit că gazdele la care se afla în vizită erau prietenii săi, pe doi dintre aceştia cunoscându-i în Danemarca acum patru ani, iar pe un altul în România.
"Sunt de aproximativ două săptămâni în România, gazdele erau prietenii mei, pe unii îi cunosc de două săptămâni şi pe ceilalţi de patru ani. Este prima oară când am petrecut cu ei, am făcut şi Revelionul împreună", a spus Rasmusen.
El a precizat că, în opinia sa, persoanele care l-au jefuit "s-au pus de acord" cu cei la care se afla în vizită.
Întrebat de ce crede acest lucru, Rasmusen a spus că celelalte persoane aflate în apartament în momentul intrării agresorilor nu au păţit nimic, singurul care a fost jefuit fiind el.
Bărbatul a