A murit Sergiu Nicolaescu. Odată şi odată trebuia s-o facă şi pe asta. Dar, poate, nu aşa şocant. Brusc! Neaşteptat! Stupid! El, Actorul care-şi executa singur cascadoriile, care filma cu mâna în ghips, El, Regizorul care lucra pe platoul de filmare cu branula pe mână, a căzut pe gheaţă. A făcut peritonită. A murit de peritonită în plin secol XXI, cum revoltat şi şocat spunea amicul Bebitzu, om cu medici în familie.
La viaţa mea am văzut mii de filme. Am învăţat să ştiu să mă uit la filme. Radu Cosaşu mă mai publica, din când în când, în paginile sale din „Cinema“ cu opinii de spectator. Am fost impresionat de multe filme. Dar, oricât de dure erau scenele de pe ecran, oricât de prost era filmul, am stat stoic până la final, părăsind sala odată cu ceilalţi spectatori. Cu două excepţii. Prima a fost la o secvenţă cu şerpi din filmul „Winnetou în Valea Morţii“ după Karl May, când scena era atât de dură încât n-am rezistat şi-am ieşit din sală. Cea de-a doua scenă care m-a făcut să plec mai devreme din sala de cinema a fost momentul naşterii din filmul „Osânda“ lui Sergiu Nicolaescu. Scena era de-a dreptul şocantă, Ioana Pavelescu fiind îndrumată de regizor bestial, naturalist, greu de suportat.
„Mihai Viteazul“ lui Sergiu Nicolaescu este filmul istoric care se situează pe locul al treilea din toate timpurile pe plan mondial, înaintea lui situându-se doar „Lista lui Schindler“ (Steven Spielberg) şi „Das Boot“ (Wolfgang Petersen), potrivit lui „Internet Movie Database“.
La zece ani de la apariţia lui „Mihai Viteazul“, în 1982 Steven Spielberg îşi lansa filmul SF de mare succes mondial, „E.T.“ Filmul povesteşte în mod şocant despre invazia extratereştrilor pe Planeta Pământ. Locuitorii fug, părăsindu-şi înfricoşaţi locuinţele. Extratereştrii intră într-o casă abandonată în pripă. Televizorul încă funcţiona. Pe ecran se derulau imagini din filmul „M
