Într-o dimineaţă de iarnă geroasă, înainte de revărsatul zorilor, maestrul Sergiu Nicolaescu a pornit în călătoria eternă, fără de sfârşit, pe tărâmul Lumii Umbrelor. Doar a plecat, aşa cum îi plăcea Regizorului să spună vorbind hâtru despre Moartea hâdă care-l tot pândea. Furtuna care, de-o viaţă a clocotit înlăntrul său, s-a stins brusc lăsând loc unei linişti apăsătoare şi unui imens gol. Câteva sute de oameni i-au fost aproape, ieri, l-au plâns şi l-au aplaudat înainte ca trupu-i să fie prefăcut în cenuşă la Cematoriul Vitan Bârzeşti, din Capitală. Într-o dimineaţă de iarnă geroasă, înainte de revărsatul zorilor, maestrul Sergiu Nicolaescu a pornit în călătoria eternă, fără de sfârşit, pe tărâmul Lumii Umbrelor. Doar a plecat, aşa cum îi plăcea Regizorului să spună vorbind hâtru despre Moartea hâdă care-l tot pândea. Furtuna care, de-o viaţă a clocotit înlăntrul său, s-a stins brusc lăsând loc unei linişti apăsătoare şi unui imens gol. Câteva sute de oameni i-au fost aproape, ieri, l-au plâns şi l-au aplaudat înainte ca trupu-i să fie prefăcut în cenuşă la Cematoriul Vitan Bârzeşti, din Capitală.
În peliculele Regizorului pe care imaginaţia nu l-a cruţat niciodată, Morţii ireale şi iluzorii i-a fost fost hărăzite doar roluri ale personajului secundar pe care, fără milă, el, Comisarul, a ciuruit-o şi a învins-o ori de câte ori s-au înfruntat. Însă, ca-ntr-un joc de umbre palide, când lumina strălucitoare lasă, uşor, loc întunericului veşnic, Moartea şi-a luat o nemeritată Revanşa şi, într-un ultim act, într-un amurg cenuşiu, a tras Ultimul cartuş. În aer sfâşiat şi geamăt pustiitor, Sergiu Nicolaescu, o legendă a cinematografiei româneşti, s-a ridicat la cer în vălătuci de fum care s-au insinuat, dincolo de nori, în praful de stele printre care s-au amestecat întru eternitate.
La despărţire, Regizorul a fost condus de câteva sute de persoane - soţie, fam
