Cele patru apocalipse posibile în 2013
După ani de minciuni în cascadă, este greu pentru România să înţeleagă în ce hal se află. Chiar dacă o parte dintre minciuni s-au spulberat, butaforia economică pe care au susţinut-o încă mai stă ţeapănă, cam ca mortul care aşteaptă pensia în geam. Rând pe rând, şansele de ieşire din criză au dispărut iar avantajele s-au transformat în probleme. România e acum într-o situaţie asemănătoare cu cea de la începutul lui 2010, dar mult mai rea. Cifrele prevestesc dezastrul, dar nimeni dintre cei responsabili de banii publici nu îndrăzneşte să spună asta şi speră ca lucrurile să se rezolve de la sine.
Balanţa de plăţi a României pentru următorii doi ani prevesteşte un faliment aproape sigur. Dacă nu se întâmplă o miunune, rămân în suspans doar momentul şi modul prăbuşirii. Creşterea galopantă dintre 2001 şi 2008, când economia practic s-a triplat, a dus la un nivel care nu mai poate fi susţinut. Pentru că, unul câte unul, pilonii acestei creşteri s-au spulberat.
Împrumutul de la FMI nu a fost luat pentru a ajuta într-un fel statul ci doar pentru a proteja băncile de un colaps previzibil. În mare parte, banii stau nefolosiţi la BNR, unde înlocuiesc rezervele minime date înapoi băncilor şi teoretic pot fi restituiţi fără efort. Diferenţa este că acum dobânzile şi riscurile cad pe umerii contribuabililor. În cazul unui şoc, banii se evaporă iar datoria rămâne.
În momentul în care a fost luat împrumutul, România se baza pe o stagnare economică în 2009 şi pe întoarcerea la creştere în anul următor. Prognoza CNP în vigoare în momentul împrumutului încă prevedea un PIB de 216 miliarde de euro! pentru 2013, deci cu vreo 50% mai mare decât va fi în realitate.
Pe acest scenariu, România a luat cu împrumut 20 de miliarde de euro şi a promis că “după criză” îi dă înapoi, cam ca un salariat care se înhamă la mai mult d
