Trăim în secolul al XXI-lea, cele mai multe ascensoare funcţionează automat, însă spitalele clujene nu au suficiente fonduri pentru a investi într-un lift automat care ar costa în jur de 15.000 - 20.000 de euro. Aşa că, la clinica de pe Calea Moţilor, doamna Susana te pofteşte-n lift şi pe lângă asta, în caz că nu ştii exact unde găseşti medicul la care vrei să ajungi, dânsa te îndrumă asemeni unui ghid.
Doamna Susana lucrează de 12 ani pe postul de liftier. „E greu să lucrezi cu oamenii, sunt bolnavi, unii sunt nervoşi şi nu au răbdare. Nu pot să iau mai mult de șase-șapte persoane în lift că altfel se defectează, iar când e foarte aglomerat lumea se enervează că ar vrea să-i duc pe toţi deodată”, spune aceasta.
Personalul spitalului şi pacienţii „fideli” ai clinicii intră-n vorbă cu însoţitoarea ascensorului de cum li se deschide uşa liftului. Pacienţii sunt cei care îşi spun „oful” şi problemele pentru care au venit aici. O doamnă blondă, aranjată, însoţită de un bărbat mai tânăr se întoarce de la medic, intră-n lift pentru a coborî la parterul Clinicii şi i se adresează doamnei Susana cu o oarecare tristeţe-n glas: „Am pierdut copilul. La vârsta mea e mai greu. Oricum am două fete sănătoase şi mari acasă”. Însoţitoarea liftului nu evită să o încurajeze: „Lăsaţi, nu vă pierdeţi nădejdea. O soră de-a mea a avut primul copil la 44 de ani..
O altă femeie, probabil o cunoştinţă mai veche, se bucură că o vede pe doamna Susana: „Ce mai faci? Doamna doctor Căpuşan la ce etaj e? Vreau să merg până la ea”.
Înfofolită cu vreo trei rânduri de haine, cu o căciulă neagră şi nişte ghete groase, la cei 57 de ani ai săi, doamna Susana e pe cale să renunţe la meseria de liftier. „Îmi propun ca de la anul să ies la pensie. Mi-au ajuns anii ăştia! Iarna e foarte frig, e curent, vara te sufoci aici. Nu pot să merg să mânânc, trebuie să mânânc orice am aici, pe sca