Producătorul american de cipuri Qualcomm a fost dat în judecată de autoritatea pentru audit a statului New York pentru a face publice informaţii legate de modul în care a cheltuit baanii acţionarilor pe sponsorizări politice, relatează Bloomberg.
Procesul a fost declanşat de o reclamaţie făcută de fondul de pensii New York State Common Retirement Fund, cel mai mare investitor instituţional în acţiunile companiei, cu o participaţie de 378 de milioane de dolari.
New York State Common Retirement Fund este al treilea mare fond de pensii din Statele Unite, cu active de 150 de miliarde de dolari.
Fondul de pensii, care deţine acţiuni la companii listate la bursă, solicită acces la datele financiare ale Qualcomm, pentru a vedea dacă sponsorizările politice făcute de companie sunt în interesul acţionarilor.
New York State Common Retirement Fund "are dreptul să fie informat corespunzător în legătură cu folosirea banilor companiei pentru influenţarea deciziilor politice", se arată într-un comunicat al şefului autorităţii pentru audit din statul New York, Thomas DiNapoli.
"Qualcomm a fost surprinsă de acest proces în care i se cere să face publice contribuţiile sale politice", a declarat un purtător de cuvânt a companiei, Christie Thoene.
În 2010, Curtea Supremă din Statele Unite a eliminat restricţiile legate de sprijinul dat de companii activităţilor politice.
"Utilizarea banilor acţionarilor în astfel de scopuri a crescut considerabil şi trebuie supraveghează", au declarat avocaţii fondului de pensii.
Chiar şi fără să fie obligate legal, multe companii "dezvăluie în mod voluntar cum folosesc banii pentru susţinerea unor candidaţi statali sau federali sau pentru activităţi de lobby", se arată în plângere.
Qualcomm a cheltuit anul trecut pentru lobby peste 4,5 milioane de dolari, a arătat DiNapoli. Date ale OpenSecret