Zilele trecute am găsit pe ușa de la intrarea în bloc un afiș care anunța venirea preotului care slujește la biserica din cartier pentru Bobotează.
Decizia mea de a nu-l primi a fost instantanee, decizie venită pe fondul unei amintiri de acum ceva timp când mutată într-un cartier și într-un spațiu de locuit nou, am decis să caut preotul din zonă pentru a-l ruga să vină să-mi sfințească noua locație.
În prima zi nu am găsit preotul la „muncă” și am stat de vorbă cu doamna care ținea caietul cu programări. I-am lăsat părintelui vorbă că vin a doua zi să discutăm două minute, lucru care nu s-a întâmplat din motive care nu au nicio importanță. În schimb a fost amabil să lase detalii cu privire la „acțiunea solicitată”. Citez din memorie ce mi-a citit doamna de pe caietul care era completat cu o filă nouă: „cel puțin 40 de lei, o cană cu făină, ceva ulei, lumânări, tămâie…”. Sărind peste iritarea de la „cel puțin” mi-am spus că părintele vrea să-mi facă ceva clătite în vizita de lucru solicitată.
Am renunțat atunci la serviciile lui, așa cum am sărit și acum peste etapa cu sfințirea de Bobotează, și bine am făcut că îmi făceam păcate în plus față de cele pe care spun unii, care citesc acum, că mi le-am făcut deja. În sâmbăta care tocmai s-a dus a trecut preotul ortodox pe la fiecare apartament, iar la cei care au deschis le-a trecut pragul fix un pas, le-a cântat exact 6 rânduri (pe numărate) și a încasat banii. Până și colindătorii și-au dat silința mai mult pentru banii primiți.
Da, am auzit că așa se face, că așa am fost învățați, că este păcat să nu primești preotul și mai știu eu câte alte motive. Cu toate astea am refuzat să primesc în casa mea un muncitor al unui sistem care nu a evoluat deloc, care nu s-a adaptat, un angajat care ia lucrurile așa cum sunt fără să aibă inițiativă, fără să încerce să schimbe ceva în activitatea pe care o des
