Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul rol al lui Sergiu Nicolaescu

Publicat in Jurnalul, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Zilele trecute eu l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu într-un rol mare, mare de tot; un rol spiritual, unul pe care nu l-a jucat în filmele sale. L-am văzut ca pe un maestru, a cărui misiune asumată a fost aceea de a ne aminti să reflectăm asupra liberului arbitru în existenţa noastră trecătoare şi a destinului sufletului după moarte. Fiindcă acestea au fost dezbaterile ce s-au născut firesc, spontan; ne-am trezit cu toţii puşi în faţa puterii extraordinare a unei decizii, a unei alegeri umane, a cărei consecinţă ar putea avea urmări asupra destinului sufletului său după moarte! Misiunea maestrului a fost îndeplinită; ultimul rol, ultima misiune de viaţă, poate cea mai mare dintre toate, ni se adresează, ne invită la reflecţie, la înţelegere, la alegere şi la asumarea  alegerilor noastre. Să ne luăm lecţia din această “plecare” din lumea formelor fizice a celui pe care am fi vrut, parcă, să-l confiscăm, alegând în locul lui. De fapt, asta arată doar faptul că nu înţelegem noţiunea de alegere liberă, sfântă, dăruită de Dumnezeu fiecărei fiinţe, iar această neînţelegere este adevărata cauză a suferinţei noastre, a coborârii în Iadul judecăţii, al mâniei, al disperării şi al ignoranţei.

Ultimul rol al lui Sergiu Nicolaescu a fost rolul “omului liber”, a celui care decide şi îşi asumă decizia, rolul sufletului liber, care ne atrage atenţia că s-ar putea să avem un destin dincolo de forma noastră fizică. Poate că mulţi dintre noi nu avem timp şi ne displace să reflectăm la nemurirea sufletului, căci cele trecătoare ne captează atenţia şi ne ţin închişi în plasa gândurilor omeneşti. Dar, înainte de asta, noi ne alegem cu suferinţe fără seamăn, ce ne înţeapă şi ne intoxică chiar prin neînţelegerea puterii noastre de a alege, nu doar felul în care să ne prezentăm în faţa morţii, dar – mai ales – ceea ce facem clipă de clipă în timpul vieţii noastre. Incapacitatea de a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 55 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 20 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 53 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°