Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Șase sute de persoane s-au adunat la slujba de Bobotează la Catedrala Ortodoxă din Cugir

Publicat in Alba24, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Slujba specială dedicată sărbătorii Bobotezei a scos cugirenii în număr mare din case. În ciuda vremii friguroase, credincioșii s-au adunat la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”din Cugir, pentru a participa la celebrarea Botezului Mântuitorului în apa Iordanlui, umplând atât interiorul cât și treptele și trotuarele din jurul lăcașului de cult.

Slujba Bobotezei a început la ora 9.00 cu Liturghia sfântului Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantinopolului, urmată de slujba de sfințire a Aghiasmei Mari care a avut loc pe platoul din fața catedralei, oficiată de către părintele paroh Mircea Giurgea.

Potrivit oamenilor de ordine prezenți pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului, la slujbă au participat aproximativ 600 de persoane.

Organizatorii au amplasat pe platoul din fața Catedralei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir 8 butoaie de lemn de brad umplute cu apă, aproximativ 2 tone, pusă la dispoziția credincioșilor care au dorit să ia apă sfințită acasă.

Părintele paroh Mircea Giurgea a susținut un scurt moment de învățătură în care le-a explicat credincioșilor veniți la slujbă semnificația sărbătorii Bobotezei și totodată a momentului Botezului Domnului. De asemenea, acesta le-a explicat celor prezenți cum trebuie folosită Agheasma Mare.

Sfințirea apei în ziua de 6 ianuarie a fiecărui an amintește e de momentul Botezului Domnului, oficiat de către Ioan Botezătorul în râul Iordan la vârsta de 30 de ani, înainte ca Mântuitorul să pășească în viața publică. Potrivit tradiției, la Bobotează se săvârșește slujba de sfințire a apelor “Agheasma Mare”, care are semnificația simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primește germenii noii creații, transfigurate prin sfințirea apelor).

Credincioşii vor gusta din Agheasma Mare în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie inclusiv. În timpul anului

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 59 minute
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

EVADARE ca-n filme din închisoare. Unde s-a putut ascunde un deținut, pentru a scăpa din pușcărie

Gandul acum o ora
Evadare ca-n filme din închisoare. Iată unde a putut să se ascundă un deținut, pentru a scăpa din pușcărie și unde a fost raportat acest caz incredibil. Un tânăr infractor, de doar 20 de ani, a pus la punct un plan ingenios de evadare din închisoare

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°