Doi gorjeni și-au pierdut viața într-un accident de circulație care a avut loc în județul Hunedoara, iar o gorjeancă de 59 de ani a decedat după ce a fost lovită de un autotractor pe DN 67, la Scoarța.
Unul dintre membrii conducerii PNL Gorj, Dumitru Dunărințu (53 de ani), a decedat într-un accident care a avut loc vineri, în localitatea Măceu din județul Hunedoara. Potrivit oamenilor legii din Hunedoara, roata unei cisterne a sărit pe contrasens, un şofer a încercat să evite impactul, însă a intrat într-o altă maşină. „Autocisterna circula dinspre Deva spre Haţeg. În zona localității Măceu, una dintre roţile din spate ale cisternei a sărit. Roata s-a rostogolit pe carosabil până în faţa unei dube care venea din sens opus. Pentru a evita impactul cu roata, şoferul autoutilitarei a tras de volan şi a ajuns pe celalalt sens de mers, unde a intrat într-o mașină. Doi bărbați din Gorj au decedat pe loc”, se spune într-un comunicat al poliției. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, cei doi bărbați care și-au pierdut viața se aflau în autoturism, iar femeia rănită în dubiță. Șoferul dubiței nu a fost rănit și a refuzat orice consult medical.
Dian Popescu: „Am copilărit împreună cu Dumitru Dunărințu”
Liderul PNL Gorj, senatorul Dian Popescu, a declarat că era prieten bun cu Dumitru Dunărințu și petrecuseră Revelionul împreună. „Nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Eram buni prieteni și am copilărit împreună. Tocmai făcusem Revelionul împreună, un om extraordinar. Nici nu vreau să mă gândesc că este mort. Mi-e foarte greu să mă gândesc la asta! Făcea parte din conducerea PNL Gorj, am pierdut un om extraordinar, durerea e mare”, a declarat Dian Popescu, liderul PNL Gorj.
Lovită de autotren la Scoarța
O femeie de 59 de ani, din comuna Plopșoru, a decedat în urma unui accident de circulație care a avut loc pe r