România se află într-o criză profundă de sistem care afectează delaolaltă bunăstarea curentă şi de perspectivă a populaţiei, capacitatea de producere a valorii adăugate utile şi împietează nepermis - inclusiv, cultural! - căile de resuscitare a fluxurilor de finanţare, de producţie şi realizare marfară a producţiei economice.
Calea generică de intrare în criză, o criză al cărei mecanism - privatizarea profiturilor şi socializarea pierderilor - are ca izvor central tranziţia dâmboviţeană de la centralismul excesiv, nu către o economie de piaţă, ci către o economie "închinată" promiscuu uzurarului şi intereselor înguste de grup le-am prezentat, pe căprării, în eseurile găzduite de ziarul "BURSA".
Evoluţia empirică a fenomenelor de prăbuşire economică, financiară, sociaţională şi culturală a României - prin dez-ocupare salarială, destructurarea capacităţii economice de producere a valorii adăugate, irosirea resurselor financiare provenite din fiscalizarea a tot ce s-a nimerit şi prin excesul "legal" de cheltuieli publice - a fost escamotată profesionist cu sprijinul cozilor de topor năimite spre a servi interesele obscure ale puterii politice şi a deservi (reversul pervers al medaliei) interesele reale ale suveranului, interese care, dintotdeauna, au decurs din agenda publică!
Evident, de o factură mai prolixă pentru cetăţeanul de rând, criza de resurse financiare s-a insinuat şi a îngenuncheat România pe calea unui mecanism veros suzitat cu obstinaţie de puterea executivă - mecanismul deficitului bugetar (moşită, evident, în cârdăşie cu puterea legislativă).
Fără excepţie, fiecare execuţie bugetară de după 1989 a fost construită - ab iniţio - cu "deficit bugetar", un deficit bugetar care, tot fără excepţie, a fost "corectat" prin apelul la instituţia "rectificării bugetare", de obicei, prin adâncire.
Perfecţionarea mecanismului s-a rea
