Fotomodelul şi-a rupt ligamentul de la picior după ce a fost victima unui furt şi a unui atac violent de pe străzile pariziene.
Recent, Naomi Campbell a mărturisit că luna trecută a fost atacată de un grup de hoţi, când încerca să prindă un taxi în capitala Franţei. Fotomodelul crede că bărbaţii o urmăreau de ceva timp şi aşteptau momentul prielnic pentru a o prinde singură, în public.
Potrivit cotidianului „New York Post“, Campbell a fost atât de afectată, încât, pentru a se deplasa, şi-a luat un scaun cu rotile şi nişte cârje. „A fost o experienţă traumatizantă. Ea a fost, pe bună dreptate, foarte tulburată“, a declarat o sursă apropiată.
Iubitul ei, miliardarul Vladimir Doronin, a transportat-o pe Campell într-un avion personal, către destinaţia Vail, Colorado, unde a fost tratată de un chirurg ortoped.
Furtul s-a petrecut în urmă cu mai bine de o lună. Campbell nu a vorbit despre incident până acum pentru că i-a denunţat pe atacatori la poliţie, iar autorităţile au sfătuit-o să evite afirmaţiile publice, pentru a spori şansele de a-i prinde pe vinovaţi. „Îmi cer scuze, dar nu vorbesc cu presa, dar sunt în regulă“, a declarat Campbell pentru presă.