Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a făcut Facebook pentru două surori din Bosnia

Publicat in Capital, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Două surori bosniace, care au pierdut contactul în urmă cu 72 de ani, s-au regăsit pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial datorită reţelei de socializare Facebook, în pofida faptului că ele au locuit în tot acest timp la numai 200 de kilometri una de alta.

Hedija Talic, 82 de ani, şi sora sa mai mare Tanija Delic, 88 de ani, s-au reîntâlnit în urmă cu câteva zile pentru prima dată după 1941, notează site-ul cotidianului bosniac Nezavisne Novine.

Dna Talic, care avea la acea dată 11 ani şi purta numele de fată Budimlic, s-a rătăcit în momentul în care familia sa se refugia spre nord-vestul Bosniei la începutul războiului. Fata a fost luată în grijă de un orfelinat local, iar părinţii ei au fost ucişi în timpul războiului. Fratele său a emigrat în SUA.

"După război unii afirmau că familia mea a fost ucisă, alţii ziceau că ei au plecat spre SUA. Mi-am pierdut orice speranţă să-i revăd", a declarat Hedija Talic pentru cotidian.

Mai târziu, ea s-a instalat în regiunea Tuzla (nord-est), în timp ce sora sa locuia într-un sat din nord-vestul Bosniei, la numai 200 de kilometri distanţă.

Cele două surori s-au revăzut datorită fiului Hedijei, care, căutându-şi rădăcinile, a luat legătura pe Facebook cu fiica mătuşii sale, ignorând că femeile aparţineau aceleiaşi familii.

"Revederea noastră a fost scăldată în lacrimi. Nu puteam crede că ne-am regăsit', au povestit cele două surori. 'După atâţia ani, ne mai aminteam încă de părinţii, de fraţii noştri, de evenimentele din copilăria noastră", au adăugat ele.

Hedija şi Tanija au anunţat că ele speră să-l regăsească şi pe fratele lor sau familia acestuia, care locuieşte probabil în SUA.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

Nou cod roșu de vreme severă! Grindină și averse torențiale în județul Bacău. Iată zonele vizate

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o averizare de tip nowcasting pentru județul Bacău de cod roșu de grindină de mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice pentru astăi, 27 iunie 2025, între orele 16.00 și 17.00

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimente

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat vineri prelungiurea plafonării adaosului comercial la alimente, a anunțat vineri ministrul Agriculturii, Florin Barbu, precizând că măsura expiră la 30 septembrie.

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Video Atac sângeros al rușilor în centrul Ucrainei. Cel puțin trei morți și 14 răniți în regiunea Dnipropetrovsk

Adevarul acum 55 minute
Un nou atac al armatei ruse a lovit orașul Samar din centrul Ucrainei. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 14 au fost rănite.

VIDEO. Paris Hilton a aterizat la Craiova pentru festivalul IntenCity, însoțită de fiul său

Ziua Constanta acum 24 minute
Paris Hilton a sosit vineri, 27 iunie, la Craiova, unde este așteptată să urce pe scena festivalului IntenCity. Vedeta a venit în România însoțită de fiul său. Imaginile video cu sosirea lui Paris Hilton la Craiova au fost publicate pe rețelele de s

Un tribunal din Israel a respins cererea de amânare a audierii premierului Netanyahu în procesul în care este judecat pentru corupție

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tribunal israelian a respins vineri solicitarea premierului Benjamin Netanyahu de a suspenda timp de două săptămâni audierea sa în procesul pentru corupţie, a cărui anulare a fost cerută de preşed

Vehiculele grele cu emisii zero ar putea fi scutite de la taxele rutiere până în 2031

Adevarul acum 25 minute
Pentru a stimula şi a sprijini competitivitatea transportului rutier sustenabil, Comisia Europeană (CE) a propus vineri scutirea vehiculelor grele cu emisii zero de la taxele rutiere şi de la taxele de utilizare, se arată într-un comunicat al Execut

CSM anunță convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor! „Ordinea de zi stabilită are ca unic punct solicitarea fermă adresată factorilor politici de a respecta stabilitatea statutului magistraților”

Ziua Constanta acum 44 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat astăzi, 27.06.2025, un comunicat de presă, în care este anunțată convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor. „Având în vedere repunerea în discuția publică în mod recurent a unor a

Vremea

București
acum

36°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/29°
dum.

17°/30°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/24°
dum.

16°/28°
lun.

18°/26°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

19°/29°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/35°