Un tânăr a ajuns la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, în urma unui scandal pornit de la o bulgăreală în faţa unei discoteci din municipiul Fălticeni. Agresiunea s-a petrecut, potrivit poliţiei, duminică, în jurul orei 2:30.
Gabriel C., în vârstă de 22 de ani, din comuna Baia, se afla în faţa discotecii English Club, alături de trei consăteni, iar la un moment dat s-au luat la ceartă cu un grup de tineri necunoscuţi. Aceştia din urmă au început să se bulgărească, iar un bulgăr l-a lovit pe unul dintre tinerii din Baia. Acesta a ripostat, fiind lovit de un tânăr din grupul advers.
În scandal a intervenit şi Gabriel C., care s-a îndreptat înspre tinerii care au aruncat cu bulgări, însă, din cauza faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a alunecat şi a căzut, lovindu-se cu capul de carosabil.
Victima a fost transportată cu o maşină de ocazie la spitalul din localitate. De aici, tânărul, care suferise un traumatism cranio-cerebral, a fost trimis cu ambulanţa la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pentru investigaţii medicale de specialitate.
Poliţiştii din Fălticeni au reuşit să identifice şi celelalte persoane implicate în scandal, fiind vorba de mai mulţi tineri din comuna Hârtop. Toţi cei care au luat parte la scandalul din faţa discotecii au fost amendaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Un tânăr a ajuns la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, în urma unui scandal pornit de la o bulgăreală în faţa unei discoteci din municipiul Fălticeni. Agresiunea s-a petrecut, potrivit poliţiei, duminică, în jurul orei 2:30.
Gabriel C., în vârstă de 22 de ani, din comuna Baia, se afla în faţa discotecii English Club, alături de trei consăteni, iar la un moment dat s-au luat la ceartă cu un grup de tineri necunoscuţi. Aceştia din urmă au început să se bulgărească, iar un bulgăr l-a lovit pe unul dintre tinerii d