În predica de Bobotează, Patriarhul Daniel a povestit că Sfântul Andrei a creştinat poporul român „lent, pentru a face faţă popoarelor migratoare”. Nu s-a grăbit. Nu neapărat pentru că poporul român a înţeles cu mare greutate civilizaţia sau creştinismul, pe care încă are probleme să le rumege. Ci poate pentru că ştia, aşa cum ştie acum şi Patriarhul Daniel, că românii o iau razna şi devin foarte iuţi, în anumite momente. Mai ales la coadă sau la trişat.
Astăzi, de Bobotează, pe Dealul Patriarhiei, domnea un miros care defineşte la milimetru poporul român: tămâie de la biserică şi fum de motor de la autocarele deşelate ale Jandarmeriei. De ani de zile, nicio procesiune religioasă din România nu se poate desfăşura fără acest amestec obligatoriu de credinţă şi pulan.
Sfântul Andrei nu a avut la dispoziţie jandarmi, înţelepciune la care Patriarhia Română a fost nevoită să ajungă, după experienţe înjositoare şi triste. Pentru că mulţi credincioşi români suferă de o anomalie: când se apropie în grup de Dumnezeu şi de biserică, intră într-un fel de transă şi devin bestii care scuipă, muşcă sau înjură.
Faptul că e nevoie de forţe de ordine, militarizate, pentru a pogorî Duhul Sfânt în capetele unei mulţimi vorbeşte de la sine. La Constanţa, jandarmii au împărţit apă sfinţită, gata îmbuteliată la pet, pentru fiecare credincios. La Bucureşti, 80 de jandarmi au strunit cu gardurile şi vorba apăsată 2.500 de oameni care s-ar fi călcat în picioare dacă ar fi fost lăsaţi liberi, pentru a pune mâna cât mai repede pe o sticlă de apă sfinţită de preoţi.
Nu ştiu dacă în alte ţări înalţii părinţi îşi încheie predicile cu apeluri la calm, la evitarea îmbulzelii şi la împărţirea de asigurări că cele sfinte ajung la toată lumea. La noi, în România, Patriarhul Daniel asta a făcut: „Avem 12 tone de apă! De aceea vă rugăm să nu vă grăbiţi şi să veniţi în linişt
