În primul rând, ţin să vă urez la mulţi ani şi bine v-am regăsit! Am speranţa că anul acesta veţi fi mai sănătoşi. Despre bucurie, bani şi alte chestii, va trebui să munciţi psihic suplimentar, căci statul sigur nu vă va da mai nimic. De ce? Simplu: nu mai e de dat de foarte mult timp decât o frântură de iluzie. Ceea ce promit de obicei partidele în campanie este una, ce ni se dă efectiv după alegeri este alta.

Trei sunt evenimentele acestor prime zile din 2013. Nu există o ordine a importanţei, aşa că o vom lua aleatoriu. Începem cu moartea marelui Sergiu Nicolaescu. Sincer, nici acum nu-mi vine să cred că marele actor, regizor şi scenarist nu mai este acolo, în Bucureştiul în care a conceput multe şi valoroase filme. Am urmărit dezgustat cum au apărut hienele sociale, acele persoane care împroaşcă cu noroi şi dejecţii amintirea cuiva care nu mai este, care nu mai are puterea de a se apăra. E moral să faci aşa ceva? Eu spun că nu! Mi-au plăcut filmele de când mă ştiu, aşa că pot emite măcar părerea unui banal „degustător” de peliculă. Multe dintre creaţiile americane ale anilor ’70, ’80 sau ‘90 sunt sub valoarea majorităţii filmelor lui Nicolaescu. Că a avut sau nu doar el acces la banii comuniştilor, devenind singurul exponat/exponent al cinematografiei româneşti peste hotare, într-un Occident spre care ne uitam cu jind, nu cred că este atât de relevant. „Un comisar acuză”, „Cu mâinile curate”, „Revanşa”, „Ultimul cartuş”, „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Mircea” sau „Nea Mărin miliardar” sunt doar cele mai cunoscute filme ale acestui creator de cultură. Lumea filmului este recunoscătoare acestui om, dar o parte a acestei naţii se găseşte după clipa morţii să caute explicaţii despre ce, cum şi de ce… Urât, jegos şi imoral! Îi blamaţi filmele, dar savuraţi fiecare scenă în care comisarul Moldovan/Miclovan ucidea câte-un gangster autohton! Nu vă este ruşine, făţ