Cu o mască cu chipul preşedintelui american, maratonistul austriac Johann Kastenberger a făcut ravagii acum 25 de ani în Viena. Între două concursuri cîştigate “amorţea” seifuri şi omora oameni
Buffff!!! Scrumiera zboară prin aer, ia contact cu peretele şi pierde. “Tu-i paştele mă-sii de alergător cu tot cu masca lui de Ronald Reagan! Băăăă, ăsta o să mă bage-n groapă!”. Herr Willf, starostele Poliţiei Austriece, spumegă. “Am pus 450 de oameni pe urmele lui. De la copoi ce iau urma la hîrţogari care află şi ce lapte a supt cînd era prunc. Şi el, el ce dracu’ face? Rîde de noi şi, la interogatoriu, sare pe geam şi scapă! Mamăăă, ce tare! Cu mîna mea-l zdrobesc cînd l-oi prinde. Cea mai mare desfăşurare de ofiţeri vienezi după cel de-al Doilea Război Mondial şi nenorocitu’ se joacă”…
Cu cine avem onoarea?
“Nenorocitu’” e Johann Kastenberger. Austriac la vreo 30 de ani. Pe cînd abia deprinsese a se bărbieri în răspăr, spărsese o bancă. Începător, lăsase urme, tot dichisul. Plecase cu “mălai” puţin, vreo 5.000 de euro în banii de azi. Îl dibuiseră scurt. Şapte ani la răcoare.
Acolo îi începea, practic, povestea. Era topit după alergări. Zi şi noapte. La început, prin curtea puşcăriei. Apoi, pentru că nu era violent, primise dezlegare să zburde pe coclaurii din apropiere. Înghiţea kilometri după kilometri.
Cînd a ieşit la căldură, îl mîncau palmele. Pe 13 august 1985 a spart un “Raiffeisen”. Poliţia l-a încolţit, dar Erika, prietena, l-a ajutat cu un alibi. În paralel, s-a apucat de maratoane. Pac, mai cîştiga unul!, pac, o spargere! Pac, iar primul la finiş!, pac, iar un atac armat! Willf se încuiase în birou cu psihologii, încercînd să înţeleagă ce se petrece. “E un hobby pentru el”, auzise. “Ceeee? Dacă vrei hobby colecţionezi cutii de chibrituri, capace de sticle de bere sau te sui pe munţi! Nu spargi bănci şi omori oameni!”. În noiemb
