Baschetbalistul sârb Zoran Krstanovici revine în Liga Naţională, la Gaz Metan Mediaş, la câteva luni după ce a părăsit U-Mobitelco Cluj, în favoarea unui transfer în Ucraina.
Krstanovici a fost jucător de bază al echipei clujene U-Mobitelco, cu care a câştigat titlul în 2011 şi a fost singura pentru care a jucat în Liga Naţională, începând cu 2005. În vara anului trecut, jucătorul în vârstă de 30 de ani a decis să se transfere în Ucraina, la Kryvbasbasket, dar minutele mai puţine de joc acordate l-au determinat să renunţe, astfel că a acceptat oferta formaţiei Gaz Metan Mediaş, cu care a semnat duminică până la finalul sezonului.
Krstanovici va juca la Mediaş chiar sub comanda fostului său antrenor de la Cluj, Marcel Ţenter, care a părăsit şi el U-Mobitelco tot în vara anului trecut.
Zoran Krstanovici se va alătura noii sale echipe miercuri şi va debuta în tricoul medieşenilor în etapa a XVII-a, cu Farul Constanţa.
''Da, am reuşit să-l aduce pe Krstanovici, aveam nevoie de întăriri, în condiţiile în care suntem calificaţi în primele 16 echipe din Eurochallenge. Normal, transferurile de calibru s-au închis, poate mai aducem un fundaş roman, tânăr, ca să ne ajute la pregătiri'', a declarat antrenorul Marcel Ţenter, duminică, pentru MEDIAFAX.
Gaz Metan Mediaş s-a calificat în Final Four al Cupei României şi evoluează pe încă două fronturi, Liga Naţională şi FIBA Eurochallenge, fiind singura echipă românească masculină, care a trecut de faza grupelor preliminare, dintre cele patru care au luat startul în acest sezon.
Sursa: Mediafax
Baschetbalistul sârb Zoran Krstanovici revine în Liga Naţională, la Gaz Metan Mediaş, la câteva luni după ce a părăsit U-Mobitelco Cluj, în favoarea unui transfer în Ucraina.
Krstanovici a fost jucător de bază al echipei clujene U-Mobitelco, cu care a câştigat titlul în 2011 şi a fo