Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, susţine că preşedintele Traian Băsescu se luptă pentru oamenii săi şi doreşte ca nu "zeiţa justiţiei" să fie legată la ochi, ci cetăţenii, dezbaterea din ultimele zile arătând că unii sunt în continuare deasupra legilor pe care le aplică.
"În ce priveşte justiţia, breasla judecătorilor şi a procurorilor, dezbaterea este excesiv personalizată. Nu discutăm de legi, ci de oameni. Asta înseamnă că, din păcate, oamenii (unii dintre ei) sunt, în continuare deasupra legilor. Înseamnă că legile sunt după chipul şi asemănarea oamenilor care le aplică. Şi osârdia cu care preşedintele luptă pentru oamenii săi, arată că, din păcate el vrea un sistem în care nu zeiţa justiţiei, ci oamenii să fie legaţi la ochi", scrie Vosganian pe blog.
El susţine că în cei opt ani de mandat şeful statului a avut două teme predilecte, justitia şi repectiv serviciile de informaţii.
Vicepreşedintele PNL relatează inclusiv o discuţie avută în 2008 cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, la Palatul Victoria, unde acesta l-a întrebat dacă ştie vreun lucrător SRI sau SIE.
"I-am răspuns că, excepţie făcând cei avizaţi de către Parlament, anume Virgil Măgureanu, Radu Timofte, George Maior, Claudiu Săftoiu, Răzvan Ungureanu etc. nu cunosc niciunul. M-a întrebat, apoi, dacă am cunoscut vreun procuror. I-am răspuns că nu cunosc decât foşti procurori, precum Victor Ciorbea sau Monica Macovei, dar că nu ştiu niciun procuror în funcţie. Mi-a mărturisit că nici el. Pe vremea aceea erau două Românii. Una, a noastră, care se preocupa de mersul economiei şi de creşterea bunăstării oamenilor. Şi o alta, reprezentată de Traian Băsescu, care avea cu totul alte ocupaţii", a mai povestit Vosganian.
Vicepreşedintele PNL relatează continuarea discuţiei cu fostul premier, în care făcea vorbire despre "oameni acoperiţi" în politică.
"Noi s