Preşedintele Traian Băsescu a ieşit, duminică la prânz, cu snowmobilul pe pârtia Clăbucet din Predeal, el aflându-se cazat, de sâmbătă, la vila de protocol din staţiune, alături de soţia sa, Maria Băsescu.
Preşedintele a ieşit cu snowmobilul în jurul orei 12.00 şi nu a făcut nicio declaraţie jurnaliştilor, spunându-le doar bună dimineaţa.
La ora transmiterii acestei ştiri, preşedintele se află însă pe pârtie.
El a ajuns la vila de protocol din Predeal, împreună cu soţia sa, încă de sâmbătă, urmând să se întoarcă la Bucureşti duminică seară.
Şeful statului a fost pe pârtie cu snowmobilul şi în cursul zilei de sâmbătă, unde a stat aproximativ două ore. El nu a făcut declaraţii jurnaliştilor, spunând doar că se simte foarte bine.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa şi-au petrecut la Predeal şi Crăciunul, iar Revelionul şeful statului l-a petrecut la un hotel de patru stele din staţiunea Covasna, alături de soţia sa şi cele două fiice, dar şi de Elena Udrea şi de soţul acesteia şi de familia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, fin al preşedintelui.
La petrecerea de Revelion de la hotelul din Covasna au fost şi Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, cărora Băsescu le-a botezat fiul. Şeful statului a ajuns la petrecere în jurul orei 22.00, fără să facă declaraţii, şi a plecat în jurul orei 03.00. Preşedintele Băsescu a ajuns la hotel împreună cu soţia sa, Maria Băsescu, şi cu cele două fiice, Ioana şi Elena, şi soţul celei din urmă, Bogdan Ionescu.
În prima zi din 2013, Traian Băsescu a ieşit la o plimbare în staţiunea Covasna, împreună cu soţia sa, Maria, cu primarul din Arad Gheorghe Falcă şi familia acestuia, şeful statului ţinând-o la un moment dat de mână pe fiica lui Falcă, iar alături de ei s-au plimbat şi Elena Udrea şi soţul acesteia.