Patru persoane sunt cercetate după ce au sustras dintr-un apartament din Capitală bunuri de peste 30.000 de euro. Victima:un cetăţean danez venit de Sărbători în ţara noastră şi invitat la o petrecere "îmbibată" în alcool şi droguri. Doi dintre hoţi au intrat în apartament pretinzând că sunt poliţiști. Sursa: Shutterstock
Un cetățean danez, fost model, a fost invitat de câțiva prieteni pe care îi are în București să petreacă la ei în apartament. "Petrecerea" cu alcool şi droguri era, de fapt, o capcană întinsă cetăţeanului din ţara lui Hamlet.
Din cercetările efectuate de judiciariştii bucureşteni a rezultat faptul că, în dimineața zilei de 30 decembrie 2012, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au pus la cale un plan pentru a-l "uşura" de bani sau de bunuri de valoare pe tânărul danez. Pentru a putea pune în aplicare hotărârea luată, trei dintre indivizi, care de altfel îl cunoșteau pe cetățeanul străin, au hotărât să-l invite pe acesta la domiciliul unuia dintre ei, pentru a consuma alcool și droguri. Ceilalţi doi urmau să folosească acest prilej pentru ca prin ameninţări şi violenţă, să-l deposedeze pe străin de bunurile sale.
În baza acestui plan, suspecţii s-au întâlnit cu străinul în ziua de joi, 3 ianuarie a.c., ocazie cu care i-au propus să consume droguri şi băuturi alcoolice la domiciliul unuia dintre ei. Acesta s-ar fi arătat dispus să facă acest lucru, ba mai mult, le-ar fi înmânat un telefon mobil pe care suspecţii să-l valorifice, iar cu sumele de bani astfel obţinute să poată procura stupefiante.
Continuând verificările în această cauză, judiciariştii bucureşteni au mai stabilit că doi dintre suspecți ar fi părăsit apartamentul în care avea loc întâlnirea și ar fi revenit după o jumătate de oră având asupra lor substanţele stupefiante, despre care au afirmat că le-au obţinut în schimbul telefonului mo