Veşti bune pentru agricultură. Anul acesta, la nivelul judeţului Cluj ar putea creşte producţia de grâu. Asta pentru că în toamna anului 2012 s-a semănat cu aproape 1.000 de hectare mai mult grâu faţă de anul 2011.
"S-a semănat mai mult grâu pentru că anul trecut, chiar dacă s-a semănat mai târziu, sub pătura de zăpadă a fost o rezervă de apă care a făcut ca tot ceea ce a însemnat cultură - în afară de cea calamitată - să dea o recoltă peste aşteptări", a declarat Iulian Suătean, şef serviciu Direcţia pentru Agricultură a judeţului Cluj.
Agricultorii au ales semănarea grâului, în defavoarea orzului, pentru că este mai puţin pretenţios la temperaturile de afară. Tototdată, s-a pus accent pe seminţele autohtone, de care fermierii sunt mulţumiţi
"Din păcate, la această dată avem o lipsă de apă în sol care s-ar putea să reducă culturile care se vor semăna în primăvară. Ce s-a semănat anul trecut cu sămânţă certificată pentru zona noastră a dat recolte bune, mulţumitoare, şi nu au fost minusuri pentru fermieri", a mai spus Iuliu Suătean.
Specialiştii în agricultură îşi pun speranţele într-un program guvernamental de reconversie a plantaţiilor pomicole, care, odată demarat, ar putea revigora anul agricol clujean 2013.