Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caritate belgiană - Bani pentru proiecte sociale

Publicat in Crisana, luni 7 ianuarie 2013 ·

Pentru al cincilea an consecutiv, Fundaţia Nato Charity Bazaar, prin preşedinta sa, Katalin Schmidt, a înmânat un cec simbolic unei organizaţii neguvernamentale care în 2013 va dezvolta un proiect social.

Fundaţia Nato Charity Bazaar, din Bruxelles, organizează anual un eveniment caritabil, unde, cu participarea a 36 de ţări europene, sunt colectate fonduri nerambursabile în beneficiul unor organizaţii non-profit europene. În anul 2012 reprezentanţii fundaţiei au strâns peste 184.000 de euro, din care au fost finanţate proiectele a 25 de organizaţii caritabile internaţionale. Din anul 2009, şapte fundaţii bihorene au primit finanţare de la Nato Charity Bazaar, în valoare de peste 50 de mii de euro. Anul trecut, Asociaţia "Haţieganu - Papai - Pariz", din Marghita, a beneficiat de un premiu de 8.800 euro, pentru achiziţionarea a două aparate medicale, instalate în Secţia de natologie şi pediatrie a Spitalului "Dr. Mircea Pop", din Marghita. În acest an, beneficiarul ajutorului Fundaţiei Nato Charity Bazaar este Asociaţia "Sf. Nicolae, ocrotitorul săracilor", din Salonta. "În anul 2012 au sosit peste 60 de proiecte la Fundaţia Nato Charity Bazaar, dintre care 35 au fost eligibile. Unul dintre proiectele câştigătoare revine Asociaţiei "Sf. Nicolae, ocrotitorul săracilor", din Salonta", a menţionat Katalin Schmidt. Fundaţia din Salonta va întrebuinţa suma de 7.500 euro pentru achiziţionarea unui ecograf, al carui preţ se ridică la 15.000 euro. "Dorim să deschidem până în iulie un centru multifuncţional pentru copii şi vârstnici. Aici va funcţiona un cabinet stomatologic, o sală pentru învăţarea gratuită a limbii engleze şi germane, un spaţiu pentru calculatoare", a precizat Dorina Marian, reprezentanta Asociaţiei "Sf. Nicolae, ocrotitorul săracilor", din Salonta. Organizaţiile non-guvernamentale care doresc să beneficieze de sprijinul Fundaţiei Nato Charity Baz

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite - Louisiana devine primul stat care impune ca Cele zece porunci să fie afişate în sălile de clasă din şcolile publice

News.ro acum 34 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 54 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°