Numărul participanţilor la trafic care au încălcat regulile de circulaţie, anul trecut, este foarte mare. O analiză a poliţiştilor de la Serviciul Rutier arată că în 2012 au fost aplicate 73.118 sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic care au încălcat regulile de circulaţie. 336 dintre acestea au fost aplicate celor care şi-au condus maşinile sub influenţa alcoolului, iar 20.422 şoferilor care au depăşit limita de viteză. Totodată, în 856 din cazuri, conducătorii auto care au primit amenzi pentru depăşirea limitei legale de viteză au rămas şi fără permise de conducere pentru că au depăşit viteza cu peste 50 kilometri pe oră.
Alte 449 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu le-au acordat prioritate de trecere pietonilor, iar 159 celor care au efectuat depăşiri neregulamentare. Conducătorii auto şi pasagerii care au plecat la drum fără să-şi cupleze centurile de siguranţă au fost şi ei amendaţi, în această situaţie aflându-se 9.768 persoane.
Anul trecut, poliţiştii nu i-au scăpat din ochi nici pe pietoni. În acest caz au fost aplicate 4.103 amenzi, iar bicicliştii 1.121. Totodată, alte 2.982 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor de mopeduri, iar 911 căruţaşilor.
Anul trecut, poliţiştii de la Rutier au constatat şi 621 infracţiuni, în 73 de cazuri fiind vorba de conducere fără permis, iar în alte 148 de cazuri şoferii aveau o alcoolemie peste limita legală.
Cu numere false de înmatriculare au fost găsite în trafic, anul trecut, 146 de autoturisme. Tot în 2012, 2.104 conducători auto au rămas fără permise de conducere, iar 1.357 fără certificatele de înmatriculare ale maşinilor.
Zeci de morţi şi sute de accidente
În cursul anului 2012, comparativ cu anul 2011, în Vrancea s-au înregistrat 187 accidente grave (-6) soldate cu 56 de persoane decedate (+23), 18