Curtea de Apel Cluj a respins astăzi recursul formulat de către apărătorii lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, împotriva deciziei Tribunalului Cluj de a-l menţine în arest pe tânărul de 16 ani, împreună cu alte două persoane.
Alexandru Uioreanu a primit, în 20 decembrie 2012, mandat de arestare după ce a fost reţinut de procurorii DIICOT sub acuzaţia de trafic şi consum de droguri. Împreună cu Alexandru Uioreanu, în vârstă de 16 ani, au fost arestaţi de Tribunalul Cluj alţi doi tineri, majori, mai exact fraţii Nagy Ferenc şi Nagy Gyongyver. Alexandru Uioreanu a primit un mandat de doar 19 zile, el fiind minor. Potrivit legii penale minorii pot primi mandate de arestare de maxim 20 de zile. Hotărârea Tribunalului Cluj a fost atacată, atunci, cu recurs la Curtea de Apel Cluj, însă fără succes. În 28 decembrie, magistraţii Curţii de Apel au menţinut decizia colegilor de la Tribunal.
Avocatul lui Uioreanu, Tiberiu Ban, a vorbit, la fiecare termen privind menţinerea sau prelungirea arestului, despre inutilitatea menţinerii acestei măsuri faţă de clientul său.
"Starea de arest nu se justifică. Alexandru Uioreanu a colaborat cu organele de anchetă şi chiar a indicat persoanele care trebuie audiate în acest caz, e vorba de persoanele cu care a consumat drogurile. Apoi, e vorba de cantitatea mică de haşiş, în total vorbim de 130 de grame, consumate şi vândute în decurs de mai multe luni", a spus avocatul.
Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Alexandru Uioreanu a fost supravegheat de poliţiştii antidrug încă din luna mai a anului trecut. Tânărul ar fi vândut substanţe stupefiante mai multor poliţişti care lucrau sub acoperire.