Helen este o actriţă desăvârşită, motiv pentru care nu refuză niciun rol bun, chiar dacă acesta o pune în dificultate.
Astfel, pentru cea mai nouă peliculă a sa, "The Sessions", blondina interpretează o terapeută în domeniul sexual ce este angajată de un bărbat paralizat, pentru a-l ajuta să-şi piardă virginitatea.
Ea a recunoscut că şi-a petrecut majoritatea timpului "dezbrăcată": "Am rămas cu gura căscată când am citit despre ce-i vorba în rol.
Dar apoi m-am gândit - "Îmi pasă de ce cred oamenii despre corpul meu sau îmi pasă despre faptul că pot face parte dintr-o poveste frumoasă?" La final de zi, mi-a păsat mai mult de proiect".
Mai mult, actriţa în vârstă de 49 de ani a precizat că acceptarea rolului în ultimul moment a însemnat că nu a avut timp să facă antrenamente.
"Am obţinut rolul cu doar două săptămâni înainte de filmări, ceea ce din fericire a oprit orice încercare de a-mi schimba trupul meu de 49 de ani.
Ştiam că dietele nu sunt soluţia pentru mine, mai ales că acesta este corpul unei femei care a avut un copil, corpul pe care mi l-a dat Dumnezeu, aşa că un regim ar fi fost exclus din start", a precizat Helen.
Ana Tepsanu Citeste despre: helen hunt , rol , goala , sani , actrita vezi comentariile