Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul a împrumutat astăzi 2,14 miliarde de lei de la bănci

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras astăzi 2,14 miliarde de lei prin certificate la un an şi obligaţiuni pe doi ani, la randamente în scădere, în condiţiile în care cererea a continuat să fie ridicată.

Prin titlurile la un an, Trezoreria a împrumutat 1,08 miliarde lei, la un randamnet de 6,06%, în scădere faţă de cel plătit la ultima licitaţie din 2012 pentru astfel de titluri, de 6,24%. Valoarea indicativă a operaţiunii a fost de 500 milioane lei, iar cererea a urcat la 1,7 miliarde lei.

La operaţiunea de vânzare de obligaţiuni pe doi ani, administratorii datoriei publice au atras 1,06 miliarde lei, la un randament mediu de 6,11%. În decembrie, Finanţele au plătit 6,44% pentru titlurile cu aceeaşi scadenţă. Băncile au subscris titluri de 1,5 miliarde lei, iar valoarea programată a fost de 800 milioane lei.

Cererea pentru obligaţiunile vândute de Finanţe a urcat semnificativ începând cu jumătatea lunii decembrie, investitorii fiind atraşi de randamentele peste ţările din regiune. Astfel, randamentele au întrerupt trendul ascendent început în luna mai, când BNR a decis să nu mai reducă rata dobânzii de politică monetară.

Ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute în primul trimestru între 18 şi 20 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, sumă din care 4,6 miliarde lei doar în luna ianuarie.

Finanţele au împrumutat anul trecut 58,17 miliarde lei prin vânzare de titluri pe piaţa internă, cu 13% peste valoarea împrumutată în 2011. Tot de pe piaţa internă, Trezoreria a reuşit să atragă 763,3 milioane euro, în scădere faţă de suma împrumutată în anul precedent, de 1,4 miliarde euro.

În schimb, la aceste sume se adaugă împrumuturile de pe pieţele externe, emisiuni în valoare de 2,25 miliarde euro şi 2,25 miliarde dolari (circa 1,7 miliarde euro). Finanţările în valută

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 4 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°