Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE: Accidentul din Ungaria, soldat cu cinci victime cu cetăţenie română

Publicat in Gandul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Accidentul de circulaţie petrecut duminică dimineaţă pe raza localităţii Karcag din Estul Ungariei s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români şi a altor două persoană cu dublă cetăţenie, română şi ungară, informează MAE român la solicitarea MEDIAFAX.

"La 6 ianuarie 2013, în jurul orei 7.30, pe drumul naţional 4, la kilometrul 164, pe raza localităţii Karcag, a avut loc un accident grav de circulaţie, soldat cu decesul a trei cetăţeni români şi a altor doi cetăţeni cu dublă cetăţenie (română şi maghiară - mama şi un copil de 6 luni)", se menţionează în precizarea MAE.

Cei patru adulţi, ocupanţi ai unuia dintre autoturismele implicate în accident, au decedat la locul accidentului, iar copilul aflat în stare critică a fost transportat de urgenţă la spitalul Judeţean "Kenézy" din Debrecen. În ciuda eforturilor medicilor de a-l menţine în viaţă, la ora 12.00 a fost pronunţat decesul.

Potrivit MAE, accidentul a fost provocat de către un şofer în vârstă de 24 ani, cetăţean moldovean, care circula cu un SUV înmatriculat în Franţa, către Debrecen şi din motive necunoscute a intrat în coliziune cu vehiculul care venea din sens opus, în care se aflau cei patru adulţi şi bebeluşul. În prezent, cetăţeanul moldovean este reţinut de poliţie.

Oficiile Consulare ale României la Szeged şi Gyula menţin în permanenţă legătura cu autorităţile ungare în vederea obţinerii de date suplimentare cu privire la accident şi sunt pregătite să ofere asistenţă consulară de specialitate, mai menţionează MAE român.

Agenţia ungară MTI a informat că cei patru adulţi decedaţi duminică dimineaţa în accident sunt români din Miercurea Ciuc, trei dintre ei având acelaşi nume de familie.

Vehiculul de teren înmatriculat în Franţa se îndrepta spre Debrecen în momentul în care a schimbat banda din motive necunoscute şi a intrat într-un vehicul care venea din sens opus

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°