La 29 de ani și jumătate, Adi Piț arată și se simte împlinit. A depășit accidentările teribile care i-au răpit din magia perioadei petrecute în Il Calcio, acolo unde AS Roma îl adusese în urma prestațiilor de la Bellinzona, următoarea sa bornă de după UTA. Nici perioada U Cluj n-a fost ce și-a dorit, dar și-a găsit liniștea. Tocmai în Azerbaidjan, lângă Marea Caspică. De la începutul lui 2011, e echipierul trupei Khazar Lankaran, din prim-planul campionatului azer. De atunci şi până azi, site-ul oficial al grupării azere îi contabilizează 74 de meciuri și 7 goluri. Restul, îl povestește fotbalistul lansat de la UTA în urmă cu aproape un deceniu.
- Adi, ultima dată am stat mai mult de povești înainte să ajungi la U Cluj, așa că te-aș ruga să începi cu un rezumat al aventurii tale din Italia, acolo unde ai ajuns după perioada elvețiană, de la Bellinzona.
- Păi, o iau de la început. Am ajuns la Roma în iulie 2007, am făcut pregătirea de vară o lună, apoi, într-un amical la Londra cu West Ham, m-am accidentat. Am avut apă la șold, a trebuit să stau două luni – septembrie și octombrie – fără să fac nimic, în noiembrie am început pregătirea de la zero, iar în decembrie am jucat primul meci titular, la Torino. A venit vacanța, în ianuarie am reluat pregătirile, dar în februarie mi-am rupt glezna. Un an și jumătate am jucat cu infiltrații. În vară am plecat la Pisa, împrumut un an. Ar fi trebuit să stau șase luni după operație, însă am stat doar una…
- … îți doreai să joci.
- Da, îmi doream să joc, am forțat și din cauza asta am recidivat și a urmat o a doua operație în noiembrie 2008 și abia anul următor, în vară, eram revenit. Am plecat la Triestina pentru a doua parte a sezonului, iar în septembrie 2010 am venit la Cluj, până în decembrie. De atunci sunt la Lankaran.
- Cum a fost atunci revederea cu Liga I?
- Eu aveam nevoie de joc
