Pompierii gorjeni au găsit un cadavru în stare de putrefacţie într-un apartament de pe strada Agriculturii din Târgu-Jiu. Bărbatul a dispărut din prima zi de Crăciun, iar timp de aproape două săptămâni, nimeni nu i-a observat lipsa. Colegii au fost cei care au intrat la bănuieli, dat fiind că angajatul Secţiei de Drumuri Judeţene nu a mai venit la muncă de o bună bucată de timp. Câţiva angajaţi ai instituţiei au venit la domiciliul colegului lor pentru a vedea ce se întâmplă, iar pentru că nu le-a răspuns la uşă, oamenii au anunţat poliţia şi pompierii. „Am intervenit pentru deblocarea unei uşi. În apartament am găsit o persoană de sex masculin care era decedată în pat”, a precizat Nicolae Chelariu, şef gardă intervenţie ISU Gorj
Criminaliştii au ajuns şi ei la faţa locului, însă nu au constatat urme de violenţă pe corpul bărbatului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Pompierii gorjeni au găsit un cadavru în stare de putrefacţie într-un apartament de pe strada Agriculturii din Târgu-Jiu. Bărbatul a dispărut din prima zi de Crăciun, iar timp de aproape două săptămâni, nimeni nu i-a observat lipsa. Colegii au fost cei care au intrat la bănuieli, dat fiind că angajatul Secţiei de Drumuri Judeţene nu a mai venit la muncă de o bună bucată de timp. Câţiva angajaţi ai instituţiei au venit la domiciliul colegului lor pentru a vedea ce se întâmplă, iar pentru că nu le-a răspuns la uşă, oamenii au anunţat poliţia şi pompierii. „Am intervenit pentru deblocarea unei uşi. În apartament am găsit o persoană de sex masculin care era decedată în pat”, a precizat Nicolae Chelariu, şef gardă intervenţie ISU Gorj
Criminaliştii au ajuns şi ei la faţa locului, însă nu au constatat urme de violenţă pe corpul bărbatului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuar