Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Elena Udrea, viitoarea preşedintă a PDL, e invidioasă pe comunicarea USL

Publicat in Antena 3, luni 7 ianuarie 2013 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN, că a sesizat "invidia" Elenei Udrea, pe care a numit-o "viitoarea preşedintă a PDL", faţă de comunicarea publică a USL.

"Am sesizat invidia viitoarei preşedinte a PDL, doamna Udrea, că noi comunicăm. Sigur, dacă nu ai ce, nu ai ce să comunici. În cazul Guvernului Boc nu aveau ce să comunice", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Ponta le-a cerut membrilor Guvernului, dar şi celor care nu sunt în Executiv dar deţin funcţii publice să comunice şi să explice oamenilor măsurile luate.

"Împreună cu dumneavoastră - şi vorbesc şi de membrii Guvernului, dar vorbesc şi de cei care nu sunt membri ai Guvernului, sunt parlamentari sau au alte funcţii politice - trebuie să explicăm oamenilor ceea ce facem. Noi avem ce să comunicăm - şi lucrurile bune şi deciziile dificile pe care le vom lua trebuie să le explicăm înainte. Dacă oamenilor le explici înainte, sunt covins că reacţia va fi alta, şi mai ales dacă vom fi foarte transparenţi", a spus Ponta.

Elena Udrea a scris, duminică, pe blog, că, în dorinţa lui de a oferi poporului circ, pentru că este evident că nu-i poate oferi pâine, Ponta foloseşte funcţia de prim-ministru pentru a fi non-stop în mass-media.

"Nu numai că este toata ziua la televizor, în studiouri sau în direct prin telefon, dar a transformat şi şedinţele de guvern în conferinţe de presă. Deschiderea acestor şedinţe a devenit un prilej pentru premier de a lucra la propria imagine. Ceea ce în principiu nu ar fi neapărat criticabil, având în vedere că vorbim despre un om politic. Doar că ceea ce spune Ponta şi în aceste ocazii este doar gargara şi atât. Spune ceea ce dă bine, nu ceea ce chiar este în stare să facă sau ceea ce ar fi adevărat", a scris Udrea.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 9 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 13 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 9 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 8 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 11 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 8 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 10 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°