O maşină în care se aflau nu mai puţin de şase persoane, printre care şi doi copii minori, şi care era condusă regulamentar a fost izbită în plin, ieri după-amiază, în jurul orei 14:30, pe DN 2, la ieşirea din Cumpărătura spre Buneşti, de un autoturism la volanul căruia era un bărbat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Şapte persoane au fost preluate de echipajele SMURD şi ambulanţe şi transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.
Din păcate, pentru una dintre victime, o tânără de 32 de ani, nu s-a mai putut face nimic. Femeia a ajuns la spital moartă, cu grave traumatisme craniene. Ea se afla împreună cu cei doi copii minori şi soţul ei pe bancheta din spate a autoturismului condus regulamentar.
“Conduci pe banda ta, corect, şi te nenoroceşte unul care se grăbeşte”
Soţii Tudor şi Elena Cocriş din municipiul Suceava se deplasau cu maşina proprietate, un VW Golf, pe DN 2, spre Fălticeni, la volan fiind bărbatul, în vârstă de 41 de ani, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Pe bancheta din spate se aflau cumetrii lor, familia Strugariu, soţii Cezar (36 de ani) şi Adriana (32 de ani) şi cei doi copii ai lor, o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 10 ani.
Drumul lor avea să se sfârşească dramatic, la ieşirea din Cumpărătura, când, pe carosabilul acoperit cu zăpada, o maşină scăpată de sub control, un Fiat Doblo, a ajuns pe contrasens, iar impactul a fost deosebit de violent. Fiat-ul a trecut milimetric pe lângă un alt autoturism şi s-a dus ca un puc pe gheaţă în autoturismul condus de Tudor Crocriş.
“Fiat-ul a tăiat curba, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit Volkswagen-ul care mergea corect pe banda lui, cu viteza mică... fără nici o şansă. Poate mai are şanse mama copiilor... Copilaşii, săracii... Conduci pe banda ta, corect, şi te nenoroceşte unul care se grăb