În accidentul care a avut loc în Estul Ungariei, cinci persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care doi cetăţeni români şi alţi doi cu dublă cetăţenie română şi ungară, originari din Miercurea Ciuc.
Un bebeluş în vârstă de şase luni şi patru adulţi, dintre care doi cetăţeni români şi alţi doi cu dublă cetăţenie română şi ungară, au murit după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un SUV înmatriculat în Franţa şi condus de un cetăţean moldovean, în apropiere de Karcag, în estul Ungariei, potrivit unei relatării MTI prezentate de Mediafax. Dintre cele cinci persoane aflate în maşina înmatriculată în Ungaria, patru adulţi au murit pe loc, iar bebeluşul a fost transportat la spitalul din Debrecen cu elicopterul, unde un purtător de cuvânt al spitalului a declarat că bebeluşul a suferit răni grave la cap şi la creier, iar medicii nu i-au putut salva viaţa. Decedâmd după trei ore la spital.
Vehiculul de teren se îndrepta spre Debrecen în momentul în care a schimbat banda din motive necunoscute şi a intrat într-un autoturism care venea din sens opus, potrivit purtătoarei de cuvânt a poliţiei locale Agnes Kovacs. Niciuna dintre persoanele care circulau în maşina de teren înmatriculată în Franţa nu a fost rănită, şoferul, în vârstă de 24 de ani şi originar din Moldova fiind reţinut de poliţie. Românii ar fi originari din Miercurea Ciuc, iar trei dintre ei au acelaşi nume de familie, în timp ce despre bebeluş nu au fost găsite informaţii la locul accidentului.
În accidentul care a avut loc în Estul Ungariei, cinci persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care doi cetăţeni români şi alţi doi cu dublă cetăţenie română şi ungară, originari din Miercurea Ciuc.
Un bebeluş în vârstă de şase luni şi patru adulţi, dintre care doi cetăţeni români şi alţi doi cu dublă cetăţenie română şi ungară, au murit după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un SUV înmatri