Unul dintre regii medievali englezi a avut parte, într-o zi, de o întâmplare inedită. Îşi adunase trupele să pornească la război, când îl vede sosind în tabără pe unul dintre baronii săi. Călare şi ducând în spinare o jumătate de porc afumat.
Bogaţii Evului Mediu consumau cantităţi însemnate de carne. Ştim acest lucru pentru că s-au păstrat însemnări din magaziile castelelor şi mânăstirilor, precum şi reţetele diferitelor mese festive. Iar porcul era popular în Europa. Dar să vezi un nobil care duce în spate o jumătate de porc, asta era ceva care să îl mire şi pe un monarh.
Întrebat fiind, baronul nostru avea o explicaţie. Un strămoş al său jurase, cu secole în urmă, credinţă unui strămoş al regelui. În Evul Mediu, vasalul era obligat, printre altele, să efectueze serviciul militar pe lângă suzeranul său. Însă între termenii legământului de vasalitate al strămoşului respectiv era şi acela că serviciul va fi prestat doar pentru perioada în care este consumată o jumătate de porc.
Zis şi făcut. Baronul nostru s-a aşezat în tabără şi a atârnat jumătatea de porc din care a început să se servească. După ce a terminat-o, în câteva săptămâni, şi-a făcut bagajele şi a plecat.
În ce mă priveşte, ca vegetarian, recomand alte formule de măsurare a timpului decât feliile de slănină. Însă istoria baronului englez are câteva elemente interesante, la care merită să ne oprim.
Mai întâi, avem natura relaţiei dintre cei doi. Ne place să credem că suntem foarte moderni, iar trecutul nu are să ne înveţe nimic. Să privim cu atenţie, însă, la cazul menţionat. Relaţia de subordonare politică are forma unui contract. Desigur, clauzele sunt specifice unei societăţi violente şi rurale, cum era Anglia lui Edward I. Dincolo de asta, totuşi, avem de-a face aici cu un contract formal. Un serviciu precis, pe o durată determinată.
Paradoxal, omul cu porcul este
